STANDARDE GENERALE DE CALITATE PRIVIND ACTIVITATEA PSIHOLOGILOR CARE ACTIVEAZĂ ÎN DOMENIUL PSIHOLOGIEI MUNCII, SERVICIILOR SI TRANSPORTURILOR

Authors

  • Redacția

DOI:

https://doi.org/10.24837/pru.v5i1.317

Keywords:

standarde

Abstract

Standardele de calitate de față prezintă metodologia pe care Comisia de Muncă, Servicii si Transporturi (CMST) le-a formulat în vederea optimizării activității psihologilor practicieni din domeniul psihologiei muncii, industriale si organizaționale. Ele desemnează nivelul la care trebuie să se ridice orice prestație cu caracter psihologic pentru a putea fi considerată stiințifică. Comisia este constientă de faptul că aceste standarde se vor atinge în timp. Din acest motiv ele vizează, într-o primă fază, achiziționarea unor cunostințe adecvate, prin studiu individual si cursuri de formare profesională, urmând ca orice avansare a unui psiholog de la un stadiu de competență la altul să se facă prin demonstrarea capacității acestuia de a-și construi propria metodologie de lucru. Totodată, verificările pe care CMST le face cabinetelor de psihologie vor avea în vedere respectarea de către acestea a standardelor de calitate aflate în vigoare. Aceste standarde au ca obiective principale cresterea nivelului de competență a psihologilor practicieni din domeniul amintit, a responsabilizării acțiunilor pe care acestia le întreprind si înlăturarea practicilor diletante, nestiințifice, din conținutul activității lor.

Downloads

Download data is not yet available.

Downloads

Published

2020-01-20

How to Cite

Redacția. (2020). STANDARDE GENERALE DE CALITATE PRIVIND ACTIVITATEA PSIHOLOGILOR CARE ACTIVEAZĂ ÎN DOMENIUL PSIHOLOGIEI MUNCII, SERVICIILOR SI TRANSPORTURILOR. Psihologia Resurselor Umane, 5(1), 107–116. https://doi.org/10.24837/pru.v5i1.317

Issue

Section

Legislation in psychology

Most read articles by the same author(s)

1 2 3 > >> 

Similar Articles

1 2 3 > >> 

You may also start an advanced similarity search for this article.